Incerc sa ma dezlipesc de urmele buzelor aflate inca marturie la
incheietura mainii stangi. Ma-ndeamna sa-i privesc amprenta si sa-i
recunosc trecutul ... refuz sa sterg faramele de vise , urmez in graba
rutina desteptarii. Beau cu sorbituri lacome apa diminetii si ma reped
sa-ncep sa-mi fabric ziua. Pornesc un drum ametitor , ma-ndrept spre
zone cunoscute ... voi izbuti sa trec din nou prin moliciunea aparuta ?
imi lipsesc doar linii demne ... cad in pacatul dezmierdarii , al
dorului nespus , al lipsei demnitatii ... vreau sa ma rup si pic agale
in sfera neputintei . Revin la stari initiale ... ne nastem singuri ...
murim singuri. Ce umple restul purtam ca mostenire , taram poveri de
vieti neimplinite , de scopuri neatinse , de drumuri nebatute...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu