mame

 

Ce frumos zambesc copii ... cat de nevinovate fiinte intrupate din doi! Cata  bucurie si inocenta cand iti saruta chipul! Cata iubire si rabdare poate oferi o mama mandra de fiecare gangurit... cred ca este un sentiment magic! Cata indrazneala sa zamislesti un mic trup in lumea lipsita de noima ce ne-a inrait pornirile si ne-a stopat orice multumire. Exista oare vreun timp potrivit de a fi parinte ori copilul isi alege destinul? Nu mi-a lipsit nicicand sentimentul de maternitate ba chiar l-am tinut la distanta si am incercat sa-i gasesc noima ... ma sperie gandul restrangerii prioritatilor , limitarea miscarii , uniformizarea atentiei si exclusivitatea neconditionata pe care doar o mama o poate oferi. Privesc in jur si observ ca traim intr-un dezastru social unde numai mama petrece ore in sir servind nevoilor pruncului , sotului , treburilor casei , jobului si uita ca rolul ei in viata nu-i doar pentru procreere. Ea n-are sprijin , n-are cui se plange ... si-apoi de ce? ce-i lipseste ? partenerul o iubeste ...ar trebui sa-i fie de ajuns ... dar uita sa-i arate si sa-i ia din poveri ...ba mai mult se transforma treptat in celalalt copil ce nu reuseste macar sa-si aleaga ciorapii. Traim era matriarhatului ...femeia trebuie sa lucreze , sa iubeasca , sa ofere , sa zambeasca , sa ramana atractiva , sa sparga rutina , sa inventeze mancaruri noi , sa-si deschida mintea in fata cerintelor zilei ...cum oare reuseste? Ce-i hraneste puterea? sa fie oare sufletul drag ce l-a adus pe lume ...sa-mi spuna cineva ca nu! Iubite mame ... splendide femei ... magnifice creaturi ... va ador si venerez  rabdarea cu care manuiti clipele cand va lipseste cu desavarsire orice sprijin !